Cum ”vinul casei” mi-a facut cadou un moment de reflexie

Nu știu cum e în cazul vostru dar ultimii ani din viața mea au fost mai mult pe pilot automat. Zilnic m-am trezit dimineața, am mâncat, am plecat la servici, m-am întors, am petrecut timp atat cât am putut împreuna cu cei dragi și apoi am adormit. După cum vedeți funcția cognitivă sau spus mai simplu, gânditul, nu a facut parte din rutină. Da, cateodată am folosit (cred) o mica parte din creier pentru rezolvarea problemelor de la birou dar asta nu se pune. Pot spune că pot număra pe degetele de la o mână situațiile când cu adevărat am incercat în mod conștient să gândesc. Poate cea mai intensă perioadă a fost acum un an și ceva cand am decis împreună cu familia să părăsim România. Că a fost un proces cognitiv sau doar o reacție alergică la ce se întampla în jurul nostru nu stiu încă, dar pentru sănătatea mea mentală vreau să cred că a fost gândire conștientă.

Acestea fiind spuse vreau să mă întorc la subiectul preferat de pe acest site. Vinul a facut parte din viața mea de zi cu zi din acestă perioadă. De cele mai multe ori a fost un catalizator al funcției de auto-pilot dar s-a și infiltrat ca subiect de analiză cognitivă, chiar împotriva voinței mele. M-a stârnit, m-a înțepat, m-a împins să gândesc chiar și pentru o scurtă perioadă de timp.

Să nu credeți acum că subiectele ce m-au bântuit în acele scurte episoade de meditație au fost înălțătoare sau cel puțin de vreun folos. Nu, de cele mai multe ori mă gândeam la tot felul de tâmpenii cel puțin hilare, contribuția bețivilor la progresul umanității fiind unul din topicurile ce pot fi considerate ca și serioase. Un alt exemplu revelator ar fi subiectul acestui articol ce și-a făcut loc în mintea mea în timpul vacanței de anul acesta.

Imaginați-vă următorul context: un tip grăsuț, pe o plajă în Puglia (sudul Italiei) luând prănzul împreună cu familia în restaurantul de pe plajă. Pentru a arăta soției că până și în vacanță mă gandesc la sănătatea mea și încerc în continuare să slăbesc, am comandat ceva pește proaspăt capturat de pescari din Vieste în supermarketul local (bine că nu a văzut lacrima ce s-a scurs din ochiul drept atunci când am cerut asta). Fiind în locul prin care vinul rosu și-a făcut loc acum 2500 de ani în viitorul Imperiu Roman (și în istorie) am suspinat. Oricăt de mult aș fi vrut să asociez un Negroamaro cu acel pește nu am putut. Pentru a nu irosi banii, mai ales că planificam în acele momente să las unul din copii în Italia pentru a face mai mult loc în mașină pentru vin, am cerut să mi se aducă un pahar de vin alb – vinul casei.

Am încercat să explic un pic contextul deoarece e prima oară, cel puțin pentru mine, când un subiect de meditație mă atacă atunci când sunt in chiloți (și slipii sunt tot chiloți, doar ca sunt din plastic).

Nu o să povestesc despre calitatea peștelui din farfurie (deși a fost exceptională) ci despre pumnul de arome primit în nas. Ca să înțelegeți mai bine șocul, primul gând apărut atunci când am mirosit și gustat prima oară vinul a fost că din greșeală chelnerul a greșit comanda. Mintea mea, obișnuită cu ”vinul casei” din România, nu putea să accepte că acela era vinul pe care l-am cerut. Mă așteptam să primesc vinul acela cu urme de oxidare, șters și fără nici o aromă/gust. Ce aveam în pahar în schimb era un vin proaspăt, cu o aciditate medie spre ridicată, bine integrată, cu un nivel mediu al alcoolului și mai ales cu un ”buchet” de arome ce pur și simplu m-a trezit din amorțire. Este prima oară când scriu despre un vin la pahar/cană, nu mă asteptam să o fac vreodată, dar este prima oară cand am simțit în vinul casei arome de mere verzi, lime, pepene, pere coapte, portocale și parcă și ceva ierburi aromate. Persistența gustului nu a fost a unui Grand Cru dar a fost îndeajuns de lungă pentru a oferi timpul necesar pentru reflecție.

La început am fost bucuros. Bucuros pentru nestemata descoperită întamplător. Apoi, cu cât gândeam mai mult, am început să mă întristez. Verdeca, soiul din care a fost facut vinul cu pricina, nu este unul din soiurile ”de frunte” ale Italiei. Cu toate acestea, fără eforturi deosebite, proprietarii unei mici crame din sudul sărac al Italiei au reusit să producă un vin de o calitate foarte bună pentru a fi vândut vrac către câteva restaurante ce il oferă ca și ”vinul casei la prețul de 2.5 Euro / 250 ml (în restaurant). Făcând o comparație mentală cu multe alte vinuri, mult mai scumpe, realizate din soiuri celebre pe care le-am băut de-a lungul timpului pot să spun că acest vin a fost mai bun ca cel puțin jumătate din ele. Rezistența la a încerca lucruri noi, arome noi, gusturi noi, chesti noi în general ne distruge încet, încet. Distruge diversitatea și, din păcate, simt că nepoții nostri o să bea doar Cabernet și Chardonnay foarte probabil cu un intens miros și gust de rumeguș.

Apoi m-am gândit la soiurile românești și la faptul că, la nivel declarativ (în media și pe grupurile de Facebook), au un mare potențial pentru realizarea unor vinuri de calitate. Adevărul este că unele din ele chiar au potențial (aici nu includ Feteasca Regală 🙂 ) dar mintea mea nu poate să înțeleagă de ce nu reușim să îl valorificăm. Din unele statistici realizate de un pasionat de vinuri (nu de industrie sau ceva minister) reiese că nu reușim nici măcar să producem foarte multe vinuri cu pretenții de calitate din aceste soiuri. Ce se întamplă nu stiu, în realitate nici nu mă intereseză, dar mi-aș dori să beau mai multe vinuri românești facute dintr-un soi autohton la calitatea acelui vin la pahar din Italia. Și nu mă aștept ca acele vinuri să fie vândute vrac, sunt dispus să plătesc, chiar un pic mai mult pentru ele. Vreau doar să existe. Deocamdată este doar un vis.

Pentru a nu avea dureri de cap de la atâta efort intelectual am decis să închid sesiunea cognitivă prin luarea deciziei ca în perioada următoare să aloc ceva timp pentru descoperirea soiurilor mai puțin cunoscute și, cine știe, poate vreun alt soi va reusi să mă impresioneze în același mod ca acest Verdeca ”la pahar”.

După cum se poate vedea mai sus, din păcate, mintea mea nu poate atinge subiecte serioase. Așa zisele momente de activitate cognitivă sunt ocupate cu analiza pornirilor hedoniste, subiectele serioase mă ocolesc cu totul în ultima vreme așa că tot ce pot să fac e să merg inapoi pe auto-pilot.

O zi bună și nu uitați că vinul se bea la pahar nu la PET!